Photo by Oliver Sju00f6stru00f6m on Pexels.com

Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință…măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați …prin felurite încercări.” 1Petru 1: 5, 6. 

Îndurarea și puterea lui Dumnezeu sunt cele care mântuiesc păcătoșii și tot îndurarea și puterea lui Dumnezeu îi și păzesc pe cei mântuiții. Aceste două atribute divine trebuie să co-existe și să conlucreze pentru ca mântuirea noastră să fie realizată cu adevărat. Ambele sunt prezentate de către Apostolul Petru ca operând mântuirea:

Îndurarea: “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos…” 1 Petru 1:3.

Puterea: “Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință…” 1 Petru 1:5.

Îndurarea lui Dumnezeu ne garantează că Dumnezeu ne vrea binele, puterea lui Dumnezeu ne garantează că Dumnezeu ne face acest bine. Dumnezeu vrea să ne mântuiască pentru că este îndurător și doar El poate să ne mântuiască pentru că este atotputernic. Dacă cel puțin una din aceste două condiții nu este prezentă, mântuirea nu poate avea loc.

 “Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință…” v. 5.

Din moment ce nu suntem păziți de feluritele încercari din viața noastră, de ce anume ne păzește puterea lui Dumnezeu? Noi am dori ca Dumnezeu să ne păzească de venirea încercărilor și să nu trebuiască să trecem prin greutăți și necazuri. Totuși credincioșii, la fel ca și toți ceilalți oameni, trec prin încercări de tot felul, cum ar fi boli, accidente, crize finaciare, etc.

Apostolul Petru ne descoperă în primul rând scopul pentru care suntem păziti ca și credincioși: “… pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi.” (v.5b), dar de ce anume ne păzește puterea lui Dumnezeu, din moment ce avem parte de ispite și necazuri, la fel ca și cei care nu cred în Dumnezeu?

Puterea lui Dumnezeu nu ne păzește de venirea încercărilor, ci ne păzește de consecințele acestor încercări.

Suntem păziți așa cum Petru a fost păzit în căderea lui. Petru n-a fost păzit de cădere, ci a fost păzit în cădere. Nu spun că încercările sunt același lucru cu căderile, însă atât căderile, cât și încercările sau necazurile, pot avea efecte devastatoare pentru sufletul credincioșilor dacă nu ne-ar păzi puterea lui Dumnezeu. Petru a fost păzit de ceea ce s-ar fi putut întâmplă cu el. Credința lui Petru a fost ‘păzită’ de putera lui Dumnezeu, de aceea nu s-a pierdut credința lui:

“Domnul a zis: ‘Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta;…” Lc.22: 31, 32.

Domnul nu ne păzește de venirea încercărilor, ci de consecințele din timpul încercărilor.

“Când eram Eu cu ei în lume, Îi pazeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe care Mi i-ai dat; și nici unul din ei n-a pierit, afară de fiul pierzării, că să se împlinească Scriptura. Dar acum, Eu vin la Tine; și spun aceste lucruri, pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină…Nu te rog să-I iei din lume, ci să-I păzești de cel rău.” Ioan 17: 12, 13, 15.

Când Domnul ne păzește de cel rău, nu ne păzește de atacurile lui, ci de ceea ce aceste atacuri ne-ar putea face dacă nu am fi păziți de El. Așa cum nu ne putem mântui singuri, nu ne putem nici păstra singuri în starea de mântuire. Puterea care ne-a adus la mântuire este aceeași putere care ne păzește și ne păstrează în mântuire.

Acestă asigurare pentru faza prezentă a mântuirii, cât și nădejdea legată de faza viitoare a mântuirii, aduce bucurie inimii credincioase. 

Răul temporar experimentat pe pământ, nu ne poate fura bucuria binelui veșnic pregătit de Dumnezeu pentru mântuiți:

“În ea voi va bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări.” 1Petru 1: 6.

Tensiunea dintre ‘deja’ și nu ‘încă’, generată de prima fază a mântuirii, este însoțită de o altă tensiune: cea dintre bucurie și întristare, prezentă în ultima faza a mântuirii, care nu a început (v.5b), :

“În ea voi va bucurați mult, măcar că acum dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări.” V. 6.

Cum poți să te bucuri mult, dacă ești întristat? Creștinii nu sunt masochiști, noi nu iubim nici încercările și nici întristările pe care aceste le produc. Creștinii se întristează în durere, însă există o bucurie care trece dincolo de experiența momentului și pe care întristarea temporară nu o poate anula. Este bucuria fazei viitoare sau finale a mântuirii.

Binele acesta pe care Dumnezeu ni-l face ne produce bucurie în ciuda răului pe care ni-l fac oamenii sau Diavolul.

Binele pe care Dumnezeu ni-l face este veșnic, răul pe care îl experimentăm pe pământ este temporar.