Trăind între ‘deja’ și ‘nu încă’

above-adventure-aerial-air

Photo by Bess Hamiti on Pexels.com

Cei ce au parte de mântuirea care s-a descoperit deja, vor avea parte de ‘mântuirea care nu s-a descoperit încă’.

Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” 1 Petru 1:5

Ce înseamnă ‘mântuirea care nu s-a descoperit încă’? există doua mântuiri? Nu sunt două ‘mântuiri’, ci sunt două faze ale mântuirii: faza mântuirii care a avut loc deja, și cea care n-a avut loc încă.

Versetul 3 (1 Petru 1:3 b) vorbește despre ‘o nădejde vie’. Credința ne ajută să vedem ce a făcut Dumnezeu în trecut, pe când nădejdea ne ajută să vedem ce va face Dumnezeu în viitor. Mântuirea are de-aface cu trecutul, cu viitorul, dar și cu prezentul.

Credincioșii trăiesc tensiunea dintre ‘deja’ și ‘nu încă’.

  • Deja suntem mântuiți de păcat, dar nu suntem încă mântuiți de prezența lui.
  • Deja suntem în harul lui Hristos, dar nu suntem încă în cerul Lui.
  • Deja slavă lui Hristos este în noi, dar încă nu suntem încă în slavă Lui.
  • Deja suntem suntem numiți sfinți, dar încă nu suntem încă perfecți.
  • Deja am intrat în familia mântuiților, dar nu am ajuns încă în casă Tatălui.

Faza inițială a mântuirii este posibilă datorită primii veniri a Mântuitorului pe pământ, faza finală a mântuirii va avea loc la a două venire a Mântuitorului

În același fel în care vorbește despre o mântuire, care va fi descoperită în vermurile de apoi, apostolul Petru vorbește în epistolă acesta și despre un har care va fi adus de Hristos în viitor: “…harul care va va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.” 1 Petru 1:13 b

Nu sunt două mântuiri și nici două haruri, ci este o singură mântuire care se manifestă în două faze, de asemenea vorbim de un singur har al mântuirii, dar care se manifestă în prima faza la prima venire a Domnului Isus, iar în faza finală, la a două venire a Domnului Isus.

Faza inițială produce regenerarea celor ce se încred în Hristos, iar faza finală va aduce glorificarea lor, când credincioșii vor fi duși în glorie cu Mântuitorul lor

Mântuirea începe cu regenerarea și se termină cu glorificarea.

Faza inițială produce înnoirea omului, adică producerea ‘omului nou’, iar faza finală va aduce înnoirea cerului și a pământului (“un cer nou și un pământ nou”) care vor fi populate de niște oamenii care sunt acum oameni noi.

Faza inițială a mântuirii presupune și suferință, în faza finală a mântuirii se pune capăt oricărei suferințe a mîntuiților

În ea voi va bucurați mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați prin felurite încercări.” 1 Petru 5:6.

Credincioșii lui Hristos au parte de faza inițială a mântuirii (nașterea din nou), și vor avea parte și de faza finală a mântuirii (glorificarea), indiferent de necazurile care le au pe pământ.

Dumnezeu în mântuire ne da un nou început pe pământ și un nou destin în ceruri. Între aceste două puncte însă credinciiosii au parte de încercări felurite.

Tensiunea dintre ‘deja’ și nu ‘încă’ este însoțită de o altă ‘tesiune’ paradoxala: tensiunea dintre bucurie și întristare.

Cum poți să te bucuri mult, dacă ești în același timp întristat? Creștintii nu sunt masochiști, noi nu iubim încercările și nici întristarile pe care aceste le produc. Creștinii se întristatează în durere, însă există o bucurie care trece dincolo de experiența momentului și pe care întristărea temporară nu o poate anula. Aceasta este bucuria că suntem păziți de puterea lui Dumnezeu spre mântuirea care urmeaza să fie descoperită în vremurile de apoi. Vorbim despre acea bucurie născută din asigurarea că toate lucrurile, inclusiv încercările și implicit chiar și întristarile, lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Este bucuria născută din conștientizarea faptului că încercările și intristarile sunt temporare, însă slava pregătită pentru cei credincioși este veșnică.

Trăim între “deja” și “nu încă” întristându-ne în durerea temporară, dar bucurâdu-ne în nădejdea slavei care vine și care e veșnică.

pexels-photo-1152043

Photo by Jacub Gomez on Pexels.com

 

Post a comment

You must be logged in to post a comment.

Book your tickets