40 De Zile De Post Si Rugăciune // Să Ajungem La Trăirea Vieții Din Belșug // Familia În Planul Lui Dumnezeu

Family

Scopul lucrării de post si rugăciune:să ajungem la trăirea vieții din belșug.

Paşi pentru realizarea scopului:curăţirea personală și a adunării prin pocăinţă, sfinţirea credincioşilor prin Duhul Sfânt, şi echiparea pentru lucrare.

Tema săptămânii a treia: Familia în planul lui Dumnezeu

1. Promisiuni peste generații

13 Cum se îndură un tată de copiii lui,
aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.

Psalmi 103:13 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

17 Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El
şi îndurarea Lui, pentru copiii copiilor lor,
18 pentru cei ce păzesc legământul Lui
şi îşi aduc aminte de poruncile Lui ca să le împlinească.

Psalmi 103:17-18 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.

Isaia 49:15 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

57 Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase, 58 ci săne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rânduielile Lui, pe care le-a poruncit părinţilor noştri!

1 Împăraţilor 8:57-58 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

2. Instruirea generației care vine

15 Şi dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului”.

Iosua 24:15 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Şi poruncile acestea, pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.

Deuteronom 6:6-7 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze,
şi, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.

Proverbele 22:6 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.

Efeseni 6:4 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

20 Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău
şi nu lepăda învăţătura mamei tale:
21 leagă-le necurmat la inimă,
atârnă-le de gât.
22 Ele te vor însoţi în mersul tău,
te vor păzi în pat
şi îţi vor vorbi la deşteptare.

Proverbele 6:20-22 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

Exod 20:12 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

3. Bucuria și satisfacţia realizării în familie

15 Fiule, dacă-ţi va fi inima înţeleaptă,
inima mea se va bucura;
16 şi înlăuntrul meu se va veseli
când buzele tale vor spune ce este bine.

Proverbele 23:15-16 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

10 Pildele lui Solomon.
Un fiu înţelept este bucuria tatălui,
dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale.

Proverbele 10:1 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

24 Tatăl celui neprihănit se veseleşte
şi cel ce dă naştere unui înţelept se bucură.
25 Să se bucure tatăl tău şi mama ta,
să se veselească cea care te-a născut.

Proverbele 23:24-25 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Copiii copiilor sunt cununa bătrânilor
şi părinţii sunt slava copiilor lor.

Proverbele 17:6 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

4. Relații care aduc binecuvântarea în familie

Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţiiîmpreună!
Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui,
se pogoară pe barbă,
pe barba lui Aaron,
se pogoară pe marginea veşmintelor lui.
Este ca roua Hermonului,
care se pogoară pe Munţii Sionului,
căci acolo dă Domnul binecuvântarea,
viaţa, pentru veşnicie.

Psalmi 133 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

10 Vă îndemn, fraţilor, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.

1 Corinteni 1:10 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

20 Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” şi urăşte pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubeşte pe fratele său pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu pe care nu-L vede?

1 Ioan 4:20 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.

1 Timotei 5:8 Cornilescu 1924 – Revised 2010, 2014 (RMNN)

Post a comment

You must be logged in to post a comment.

Book your tickets