“Mai întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea.” Rom. 1:8.

Toți oamenii au nevoie de încurajare, de apreciere sau de prețuire. Un cuvânt de apreciere poate să ne “dea aripi”, poate să ne încurajeze când suntem descurajați, poate să ne “ridice” când suntem “căzuți”, poate să ne învioreze inima când suntem triști.

Apostolul Pavel scrie în epistola sa adresată credincioșilor din Roma rugăciunea lui pentru ei. Aceasta rugăciune este compusă dintr-o mulțumire (1:8) și o cerere (1:10).

Pavel și contemporanii săi nu aveau privilegiul transmiterii informației cu viteza pe care o avem noi astăzi. Vestea că noua credința creștină s-a raspandit, de la un început modest, ca un grăunte de muștar din provincia marginală a Iudeii, ajungând până și în inima imperiului, în cetatea ‚eterna’ a Romei e o informatie încurajatoare care trebuia raspandită. Acesta era un motiv de încurajare pentru credincioșii de pretutindeni și probabil că Apostolul Pavel folosea informația acesta era un motiv în plus de validare a mesajului său când chema oamenii la credința în Hristos în călătoriile lui misionare. Credința creștină nu mai era o credință provincială, marginală,  ci era una care se extindea cu viteză peste tot; nu mai era o credință doar a celor de jos, ci erau acum și in capitala imperiului si chiar și în casa Cezarului oameni care au îmbrățișat credința creștină. Pentru credincioșii creștini acesta era un motiv de mare bucuri și de mulțumire lui Dumnezeu.

Rugaciunea pe care apostolul o înalță către Dumnezeu este o mulțumire directă lui Dumnezeu dar și un compliment indirect pentru oameni.

Rugăciunile lui Pavel exprimă teologia lui Pavel, așa cum de fapt și rugăciunile noastre exprimă teologia noastră. Apostolul Pavel îi apreciază pe credincioși, dar meritul pentru credința acestora îl recunoaște ca fiind a lui Dumnezeu. El nu mulțumește credincioșilor pentru credința lor, ci mulțumește lui Dumnezeu pentru că aceasta credința a lor este vestită în toată lumea.

Acesta nu este doar o formulă de politețe pe care Apostolul Pavel o exprimă, ci este o teologie pe care Apostolul Pavel o crede și o propagă. El ne spune că tot ce avem ne este dat: “… Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit? ...” 1Cor. 4: 7. Credința creștinilor din Roma este de la Dumnezeu de aceea mulțumirea pentru ea și pentru răspândirea ei este adresată tot lui Dumnezeu. In același timp, aceasta este un motiv de bucurie și apreciere a acestor credincioși.

Este important să oferim complimente sincere și să-i prețuim pe oamenii pe care Dumnezeu îi pune în viața noastră. Este important de asemenea și felul cum exprimăm complimentele. De exemplu când apreciezi talentul pe care cineva îl are de-a cântă poți să spui, ‚îmi place cum cânți’ sau ‚ai voce buna’, ‚ești talentat’ sau poți să îmbraci complimentul adresat omului într-o mulțumire adresată lui Dumnezeu: ‚Slava Domnului pentru talentul tău’ sau “Mulțumesc Domnului pentru tine”. Pentru ca Dumnezeu este cel care a dat darul pe care persoana in cauză il are.

Uneori primesc complimente după predică, iar unele din ele sună cam așa ‚mi-a plăcut predica’, ‚ai predicat bine’, ‚bun mesajul’ etc. dar altele sunt complimente care Îl onorează pe Dumnezeu, nu pe om, ca de exemplu: ‚Domnul mi-a vorbit prin acest mesaj’, sau “Dumnezeu te-a folosit să-mi comunici mie ce trebuia să aud…” Acesta recunoaștere a lui Dumnezeu nu trebuie să fie o fromulare artificială și mecanică, ci o sinceră lauda la adresa lui Dumnezeu.

Cu cât suntem mai teocentrici în gândire, cu atât vom fi mai teocentrici si în vorbire, dar mai ales în trăire.

Dumnezeu este sursa oricărei binecuvântări de aceea se cade ca El sa fie și scopul și ținta fiecărei mulțumiri.